Case eficiente termic

 

Conditii pentru o constructie de locuit eficientă termic

O constructie de locuit eficientă termic este o constructie ideală în care costurile și efortul pentru încălzirea și răcirea ei ar trebui sa fie minime. Calitatea de constructie eficientă termic se observa mai ales în perioadele de vârf termic, iarna și vara, când temperaturile devin extreme. În aceaste perioade efortul pentru menținerea și realizarea unor temperaturi confortabile este cel mai mare, iar calitatea de constructie eficientă termic se observa cel mai bine.

In prezent , cu materialele si tehnologia actual de pe piata, e posibil obtinerea unei bune calitati arhitecturale, un mediu interior agreabil, confortabil şi sănătos şi cu un consum de energie redus pentru casa dumneavoastra fara costuri semnificative de construire si intretinere ulterioara fata de o casa traditionala.

O constructie eficientă termic este o constructie care este proiectată și construită pentru a fi o constructie eficientă termic. Iar acest lucru se traduce prin folosirea de materiale alese pentru construcție care sunt din categoria celor care asigura o bună izolare termică și o maximă de inerție termică. Adică sa se răcesca și se încălzesc mai greu, dar sa pastreze pentru o perioadă mare de timp calitatea dobândită, combinat cu materiale care izolează termic spațiul intern al constructiei, de cel exterior supus la variații de temperatură și la temperaturi extreme.

 

Pentru aceste constructii necesarul anual de energie se plaseaza intre valorile 25 – 100 kWh/mp an, in functie de dorinta fiecarui beneficiar in parte de a investi intr-o eficienta termica cat mai buna.  Coeficientul de transfer termic al ferestrelor si al profilelor nu trebuie sa depaseasca 1.2 W/mpK. Coeficientul de transfer termic al peretilor nu trebuie sa fie  mai mare de 0.22 W/mpK, al acoperisului 0.13 W/mpK, al pardoselii de la parter 0.4 W/mpK iar al soclului 0.4 W/mpK. Etansarea anvelopei trebuie sa permita maxim 1.5 schimburi de aer/ora la o diferenta de presune de 50 Pa. Eventual se opteaza pentru un sistem de ventilare fortata si cu recuperare de caldura . Apa calda sa fie incalzita folosindu-se surse de energie regenerabile, folosind colectoare solare sau folosindu-se un sistem de pompe de caldura. Echiparea casei cu aparatura electrocasnica de clasa A sau A+.

Sursele de caldura pot fi diverse si ar depinde de resursele de care beneficiaza fiecare beneficiar , dintre care amintim :

  • soba cu samota sau zidarie , in care se poate ingloba un schimbator cu rol de a alimenta sursele interioare de caldura – calorifere sau ipat si eventual apa calda necesara uzului intern
  • centrala pe combustibil solid la care sa fie prevazut un acumulator de caldura pentru a se mari timpul de incazire , si eventual legate intr-un sistem cu panouri solare ce ar contribui la incalzirea apei pentru sistemul de incalzire
  • centrala pe gaz in condensatie si eventual cu un acumulator de caldura
  • semineu cu schimbator de caldura intern, atat pentru folosinta ca design cat si ca incalzire a surselor auxiliare de incalzire din restul de incaperi
  • etc

Recomandari pentru realizarea unei constructii eficiente :

 

  1. Dimensionarea constructiei de locuit trebuie sa se realizeze in functie de necesitati

 

Porniti de la o abordare realista si ganditi de ce spatii si functiuni aveti nevoie in comparatie cu vechea locuinta in care domiciliati pana in prezent. Cele mai bune structuri sunt cele care permit o scurgere fireasca a eforturilor in plan vertical si disiparea lor in sol. Astfel ideal este ca peretii portanti de la etaj sa se suprapuna cu cei de la parter, imobilul sa fie de forma rectangulara, forma casei si a acoperisului trebuie sa fie cat mai compacte pentru a se micsora la maxim suprafatele  de schimb termic.

 

  1. Amplasarea constructie:

Cea mai favorabilă orientare pentru o locuință, acolo unde există libertatea de alegere, este către nord cu fațadele mari către vest și est. Soarele ar trebui să asigure astfel, cel puțin teoretic, lumina și căldură de la răsărit până la apus în camere.

Ferestrele trebuie umbrite în sezonul cald, când soarele este sus pe cer, și trebuie să permită pătrunderea razelor de soare , iarna. Jaluzelele exterioare adaugă un element în plus pentru realizarea unei case eficientă din punct de vedere termic. Jaluzelele putând fi folosite atât vara cât și iarna, în condițiile în care ferestrele (chiar și cele moderne) sunt locurile cu cea mai mare pierdere energetică.

Caracteristicile izolante ale materialelor, orientarea catre sud vest a casei și umiditatea pe care o menține spațiul interior al casei sunt doar câteva dintre aspectele la care va trebui să fiti atenti atunci când construiești o casă pe care evident o gândești ca să fie o casă eficientă termic.

  1. Proiectul trebuie sa fie realizat de profesionisti

 

Prin profesionisti intelegem acele persoane care au suficienta experienta in proiectare si in practica, astfel incat locuintele sa fie compacte, ergonomice si sa fie ridicate la un raport calitate pret optim.

 

  1. Este nevoie de o echipa calificata de constructori

 

Acest lucru va asigura doua lucruri – CALITATEA lucrarii si termenul de executie. De multe ori se neglijeaza calitatea in dauna unei executii cat mai rapide , ce ar fi in avantajul constructorului , decat in cel al beneficiarului lucrarii. Astfel , ca se impune ca acest aspect sa fie atent monitorizat de catre beneficiar in momentul ridicarii constructiei.

 

  1. Materialele din care se poate executa locuinta

 

Casele din lemn, mai ales cele din busteni, sunt cunoscute ca fiind printre cele mai eficiente constructii din punct de vedere energetic. Lemnul masiv are capacitatea de a absorbi caldura, de a o conserva si de a o elibera in momentul in care temperatura scade la interior. Acest lucru ajuta la reglarea temperaturii din casa ta, fara a permite schimbul termic necontrolat cu exteriorul.

Casele din BCA au, in mod normal, au o eficienta termica mai scazuta dar vestea buna este ca, mai nou, producatorii din segmentul rezidential au lansat produse care reprezinta o adevarata alternativa la caramida clasica. Noile placi BCA au conductivitate termica buna, greutate specifica mica, rezistența la foc si un grad ridicat de permisivitate la vapori. Pentru o eficienta termica crescuta constructiile din BCA pot fi izolate cu placi din polistiren expandat sau cu vata minerala, dupa tehnologii care se imbunatatesc continuu de la un an la altul. Insa prezinta si dezavantajul ca peretii ar trebui izolati la exterior cat mai rapid dupa ce sunt ridicati , pentru a nu intra in contact cu apa din precipitatii , iar la interior lasati liberi-netencuiti o perioada , pentru a elimina apa din materialele folosite pentru ridicarea constructiei.

Casele din caramida au o eficienta termica ridicata, care este superioara in cazul caramizilor cu golori. Aceste constructii pot fi imbunatatite din punct de vedere termic prin intermediul unor sisteme constructive ingenioase printre care se numara crearea unei perne de aer pe verticala intre doua straturi de zidarie, fapt care impiedica transferul de energie dintre interior si exterior. In plus, casele din caramida pot conduce la un schimb termic si de umiditate intre interior si exterior , prin acumularea caldurii si a umiditatii ce tranziteaza prin pereti in functie de conditiile climatice , in cazul caramizilor cu goluri , conducand astfel la un reglaj natural ce ar optimiza calitatile termice ale peretilor de anvelopa.

 

 

 

1 comment

  1. Interesanta si curajoasa abordare a acestui subiect.

Add New Comment